Luni seară, un vecin i-a bătut la ușa lui What’s Up în Pantelimon, pentru că artistul asculta muzica la un volum extrem de ridicat și se pare că de câteva zile avea ”petrecere” în locuință. La acel moment a început o adevărată bătălie în aer liber. Polițiștii au ajuns la fața locului pentru a aplana conflictul.
„La data de 8 iunie a.c.,orele 18:40, polițiștii din Pantelimon au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, cu privire la faptul că în jurul orelor 18:30, un bărbat, din orașul Pantelimon, în timp ce se afla în fața imobilului de domiciliu, pe fondul unor neînțelegeri, a fost agresat fizic, fiind lovit de către un alt bărbat”, a transmis Poliția Ilfov într-un comunicat.
Polițiștii din Pantelimon l-au amendat pe Marius Ivancea – cunoscut ca What’s Up – cu suma de 1.000 de lei, după ce a devenit recalcitrant și a perturbat liniștea și ordinea publică.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Pantelimon, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
De asemenea, la aceeași dată au fost depuse 5 sesizări scrise față de același bărbat, cu privire la faptul că în ultimele zile, acesta deranjează ordinea și liniștea publică, prin ascultarea muzicii la intensitate ridicată. Polițiștii din Pantelimon efectuează verificări, pentru stabilirea situației de fapt și de drept.
What’s Up a povestit miercuri, 10 iunie, la emisiunea Vorbește Lumea, de la Pro TV, cum s-a întâmplat totul.
”Nu deranjez că îmi doresc, cand faci note muzicale dai volumul tare.
Realitatea nu este asta din presă. Realitatea este că atunci când era cu copilul în brațe i-am zis: te rog, nu mai țipa cu copilul în brațe.”, a explicat artistul.
Apoi, artistul a spus că după ce vecinul a lăsat copilul din brațe, cei doi au început o adevărată luptă în mijlocul străzii.
”Am făcut ca cocoșii de la 14 ani, ne-am julit puțin, exact ca în curtea școlii a fost.”,mărturisit What’s Up.
”Mi au dat muncă în folosul comunității. Acum mă așteaptă munca.”, a mai spus acesta.
Actuala iubită recunoaște faptul că are că artistul are un temperament mai coleric și expansiv.
”Suntem foarte direcți, cred că trebuie să menajez un pic si șă nu fie atât de direct, că uneori cuvintele dor.” , a spus noua iubită a lui What’s up.